Cel mai probabil si tu te intrebi, ca si ceilalti parinti, de ce nu te asculta copiii. De ce le spui de atatea ori sa faca ceva sau sa nu faca ceva si ei se comporta ca si cum nu te-ar fi auzit.
Iar asta se intampla desi ai urmar regulile ca la carte: nu era atunci ceva care sa-i distraga, te-ai asezat la nivelul lor, le-ai si explicat motivele (nu doar le-ai 'poruncit'). Au parut sa inteleaga. Si tu ai sperat sa fie asa. Ei oricum foarte rar spun da sau nu, mai degraba nu refuza dupa care fac tot cum ii taie capul.
Haideti sa vedem unde gresim noi, parintii, atunci cand incercam sa obtinem un rezultat:
1. Vorbim, dar nu actionam
'Iar ma bate mama la cap' este o fraza clasica. Am spus-o si noi de atatea ori in copilarie incat ne este crestata pe varful limbii. Vorbim mult, vorbim enorm, dar fara rezultat. Vorbim / certam atat de mult incat copiii isi creeaza un mecanism automat sa nu ne mai auda, chiar daca sunt de fata.
Solutia: Ne alegem doar cateva batalii. Cele mai importante (atentie mare, acestea se pot schimba rapid, chiar si la cateva luni pentru ca si copilul se dezvolta uimitor ). Spunem dinainte care sunt regulile, nu dupa ce abaterea s-a intamplat. Spunem si ce se va intampla daca nu sunt ascultate. Si, de fiecare data cand sunt incalcate, ne tinem de cuvant.
De exemplu: nu se poate sa pleci din parc fara mine, asa ca vii sa ma anunti de cate ori vrei sa mergi in alta parte; altfel poti sa te pierzi, nu stii unde locuiesti etc. Daca nu faci asta plecam acasa imediat ce vad ca ai incalcat regula.
2. Nu facem legatura intre actiune si consecinta ei.
De obicei izbucnirile noastre sunt nervoase atunci cand copiii gresesc, ceea ce ne face sa nu ne mai gandim. Ci doar sa incercam sa ne impunem. Asa ca ne uitam dupa o pedeapsa care sa doara si astfel sa ii taie cheful sa mai faca asa ceva in viitor. Ideea nu este insa sa te razbuni, sau sa sperii, ci sa corectezi un comportament.
Solutia: nu exista mod mai bun de a intelege ceva decat punandu-l pe copil sa isi repare gresala.
De exemplu: Ai murdarit peretele, atunci il speli ca sa fie iar cum era inainte. Ai tras de par un copil, atunci te duci si iti cer scuze si incerci sa il impaci. Cum poti. Ii dai chiar si jucariile tale, daca de asta este nevoie.
3. Folosim tipatul, uneori chiar si pedeapsa corporala pentru a obtine comportamentul dorit
Copiii au un dar special de a te scoate din minti. Trebuie sa muncesti enorm pentru ei. Aproape nu mai ai timp si bani deloc pentru tine. Iar pe langa asta nici nu te asculta si fac fel de fel de tampenii. Si doar le spusesei cu doua minute inainte sa nu o faca! Si uite cum scanteia se face tipat, uneori chiar si imbrancit sau mai rau.
Solutia: Daca nu cumva este departe de tine si este un pericol iminent nu tipa. Ia o gura de aer si numara pana la 10. Apoi gandeste-te cat de important este ce s-a intamplat. Si gaseste modul de actiune corect.
De exemplu: Refuza sa isi puna haina inainte de a iesi pe usa. Te grabesti din varii motive, mai este doar asta de facut si nu vrea. Simti ca iti iesi din minti. Nu o face. E atat de simplu sa iasa pe usa cum este si sa se imbrace afara, cand i se face frig.
4. Nu refuzam imediat ceea ce stim ca oricum nu vom accepta
Iti cer lucruri pe care nu vrei sa le dai, pe care stiu oricum ca nu le vei da, sunt impotriva regulilor. Si, desi le-ai explicat de un milion de ori, continua sa o faca. Asa ca le spui un 'poate', ca sa eviti un conflict, sansele sunt mari sa uite intre timp. Distragerea atentiei functioneaza cand sunt mici, mai tarziu insa tin minte si se vor umple de resentimente.
Solutia: Negociaza. Expune-le care este problema si lasa-i pe ei sa vina cu solutiile potrivite. In acest fel sansele sa isi retraga cererea sunt mari.
De exemplu: Copilul: Vreau sa mananc ciocolata inainte de masa de pranz. Tu: Nu se poate, este nesanatos. Daca faci ceva nesanatos trebuie, la schimb sa faci ceva foarte sanatos, ca sa echilibrezi. Copilul: Bine. Mananc acum ciocolata si mananc si legumele din supa, toate.
5. Nu stim cum sa cerem copiilor sa faca anumite lucruri. In loc sa le spunem ferm, ii intreabam daca vor.
Este minunat sa nu ne simtim ca la armata, unde se impun in permanenta lucruri. Insa nu poate fi mereu asa. Unele lucruri chiar trebuiesc facute, fara impotrivire si discutii. Insa cum il facem pe copil sa inteleaga ca unele sunt musai si altele dupa vrerea sa?
Solutia: Ai grija la exprimare. Copiii nu sesizeaza cand le dai numai din politete senzatia ca pot alege. Cu ei trebuie sa fii extrem de clar ca vrei un anumit lucru si de ce. Ca sa nu mai spunem ca te cunosc extrem de bine si 'te citesc'. Stiu cand nu este atat de important precum pretinzi.
De exemplu: In loc de 'Vrei sa te incalti ca sa plecam?' si el sa isi exprime dreptul de veto si sa nu o faca (dupa care tot tu te enervezi fiindca i-ai spus deja de o multime de ori) spune: 'Acum mergi la usa si te incalti, plecam!'
