A sosit perioada cea mai frumoasă a copilăriei – vacanța mare!
Când intrăm în luna iunie, îmi vine, așa, o stare de bine, inexplicabilă – totul miroase a iasomie, lumea postează pe Facebook rețete de dulceață de trandafir, hainele sunt mai ușoare pe noi, mergem cu geamul deschis la mașină, bebelușii scapă de scutece, ”iarba verde” prinde sens, renunțăm în sfârșit la căciuli (sau poate nu), ne mușcă țânțarii, piețele sunt pline de fructe, tabără, distracție, plecăm la mareeeeee!
Apoi, îmi trece rapid. Când ajung la grădinița aia minunată care nu ia niciodată vacanță, încep să mă frustrez. Frustrare care ține exact cât toată vara. Holurile sunt goale, 2-3 copii în clasă, educatoarele în concediu, pe rând. Toată lumea e la bunici. Deseori, mă întreb – care bunici, unde sunt bunicii ăștia care fix când vine vara își arată prezența măiastră salvând sute de mămici de stresul “acum, ce fac cu copilul?” sau, oferindu-le darul cel mai de preț “yeey, acum pot dormi până la 12”. Noi nu avem bunici disponibili. Noi nu plecăm nicăieri. Rutina continuă. Rămânem la grădiniță să întâmpinăm toamna!
Degeaba postăm despre copilăria ”generației cu cheia la gât” – nici copiii nu mai sunt ca noi, dar nici bunicii nu mai sunt ca pe vremuri.
Când luam vacanța, toată vara o petreceam la țară: la cules mure de pe deal, la alergat pe coclauri, făcut baie în iaz, desfăcut porumbul, tăiat lucerna, cules, cireșe, vișine. Cele mai frumoase cărți în vacanță le citeam, cele mai frumoase jocuri în vacanță le-am jucat.
Astăzi, copiii merg la grădiniță mai ceva ca noi la serviciu iar ca să vedem o vacă, rață sau un cal trebuie să plătim bilet.
Iar bunicii, of, bunicii. Distanțele sunt atât de mari, “la țară” nu mai e ce era, tipul de educație nu mai e același, prea multe dulciuri primesc, prea este alintat, prioritățile s-au schimbat. Și până una alta nu e de datoria noastră să ne creștem copiii, așa cum putem?
O fi, dar vă spun sincer, sincer – când îi aud pe cei de lângă mine care pot ieși la o cină, la un film, la mare, la munte, la un concert, o seară oriunde petrecută fără copii, lăsându-și copiii la bunici, îmi vine să îi bat. Mă frustrează într-un hal……Dar într-ul hal…….
Știți fotografiile alea de pe Facebook – ei doi în parc, ei doi la restaurant, ei doi în mașină, ei doi la fereastră. Singura mea reacție nu e – vai ce s-a îngrășat, dar ce slabă e, ce bine-i stă părul, nu prea o prinde culoarea aia, ci, unde le sunt copiii? Așa vreau să fiu și eu pentru o zi…..
Naște soția unui văr. Mă duc la spital, îi întreb compătimitor – Are cine să vă ajute, acuma, la început? Iar ei, extrem de relaxați – Daaaaaa, o armată de oameni: mama, tata, nașa, mătușa, bunica, o să fie bătaie pe copil…..
Hrrrrrrrrr……păi, să nu mori, când tu de 4 ani jumate, ai avut fix o săptămână concediu fără copii, după care tragi și acum consecințele?
(…)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro!
