-10317-b.jpg)
Nu îţi vei aminti niciodată cum am stat în baie, cu lumina stinsă, uitându-mă pe geam la lună în timp ce îmi ascultam inima cum îmi bate cu putere, ştiind că mai e atât de puţin până te voi cunoaşte… Atunci ţi-am şoptit cu atâta putere în suflet „O să fie bine, putem face asta!”
Nu îţi vei aminti niciodată cum te-ai uitat la mine după ce te-ai născut şi cum te-am luat în braţe, te-am pus pe inima mea şi ţi-am şoptit la ureche „bună, iubitul meu”…
Nu îţi vei aminti niciodată cum ai reuşit să îmi vindeci sufletul. Cum mi-ai completat inima. Eram atât de slabă înainte să te cunosc…
Nu îţi vei aminti niciodată cu câtă mândrie te-am privit prin toate locurile în care am fost. Erai cel mai frumos copil din lume, oriunde ne aflam…
Nu îţi vei aminti niciodată cât de tare mă făceai să râd, chiar şi în cele mai triste momente, cu gesturile tale inocente şi stângace. Atunci îmi dădeam seama cel mai bine ce inimă mare ai!
Nu îţi vei aminti niciodată cum îţi aranjam părul de pe frunte şi cum te uitai în sus, la mine… Fără cuvinte, sufletele noastre se atingeau şi îşi vorbeau aşa cum prin viu grai nu ar putea-o face nimeni, niciodată…
Nu îţi vei aminti niciodată cum te gâdilam pe burtică şi cum râdeai din tot sufletul tău curat şi bun…
Nu îţi vei aminti niciodată serile în care te sărutam de noapte bună şi plecam în cameră cu atât de multă teamă în suflet că îţi sunt mamă, întrebându-mă „Oare fac bine ce fac?”, „Oare de câte ori am dat-o în bară astăzi?”, „Oare voi fi vreodată mama aceea pe care el o merită?”
Nu îţi vei aminti niciodată cum mi s-a rupt inima în două şi cum mi s-a întregit la loc, cu fiecare pas pe care ai reuşit să îl faci.
Nu îţi vei aminti niciodată cum îţi ţineam tălpile în palmă, închipuindu-mi că le vor întrece pe ale mele, într-o bună zi, şi că va trebui să te las să pleci…
Nu îţi vei aminti niciodată, dar eu o voi face… şi voi păstra aceste amintiri pentru totdeauna, pentru amândoi…
