Tremură la atingeri.
Are nevoie de mângâieri.
E frumos așa cum e.
Tu știi că trupul unei mame nu o să uite? Nu o să poată ascunde? Tu știi că trupul unei mame e cicatricea ei cea mai dragă?
Pielea adunată. Varicele. Vergeturile. Tot ce s-a adunat în plus. Părul care și acum mai cade. Sânii. Locul unde a stat puiul de om care parcă niciodată nu s-a mai tras la loc, așa cum era înainte.
Și toate acestea se suspendă. Dispar. Dispar în fața copilului ei. Dispar în fața părului de copil. În fața mâinilor de copil. Pentru că părul o îmbracă. Pentru că mâinile o strâng și o iubesc.
Tu știi că trupul unei mame încă-și mai amintește? De cum era el odinioară? De cum mușca din viață, de cum trăia? Nu-l judeca, e doar un trup. El știe că nu va mai fi la fel, dar are și el dorurile lui.
Tu știi că trupul unei mame e mărturia cea mai frumoasă și legătura dintre pântec, palme și picioare?
Pentru că în pântec...
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
Sursa foto: Karina Simion
