V-am promis cadouri în campania aniversară #3anideblog și vreau să mă țin de cuvânt. Pe lângă ideile și proiectele pe care le pregătesc pentru voi, vă mulțumesc în fiecare zi pentru încredere și îi răspund, la rândul meu, cu încredere. Așa se face că, din când în când, aleg să vă povestesc despre mine lucruri pe care nu le-am spus niciodată. Așa cum o să fac azi.
Adevărul nespus
În 1981, doi tineri părinți cu o fetiță de 4 ani trăiau cea mai mare schimbare a vieții lor: erau nevoiți să se mute dintr-o casă mare într-un apartament înghesuit, cu un balconaș la etajul 8. Trăiseră toată viața doar ”pe pământ”, mai întâi cu părinții, apoi în casa lor, cumpărată în București, dar regimul i-a obligat să se adapteze repede la altceva. Nu aveau de ales.
Apartamentul care le-a fost repartizat era într-un cartier nou dintr-o zonă plină de tineri, la fel ca ei: Drumul Taberei. Fetița de 4 ani eram eu. Adevărul e că au trecut 37 de ani și, cu excepția câtorva ani în care am locuit doar la câteva străzi distanță de cartierul copilăriei mele, am trăit toată viața aici, în Drumul Taberei.
Copilul cartierului
Dacă mă întrebați repede unde m-am născut, răspund imediat: în Drumul Taberei. Și nici măcar nu mi se pare că greșesc.
Școala s-a construit sub ochii mei, la fel și blocurile din jur. Azi mă întâlnesc pe stradă cu profesoarele mele și povestim ca atunci, la colțul blocului în care încă mai locuiesc părinții mei. Cu unele dintre ele am fost mai târziu și colegă la școlile unde am predat după ce am terminat Liceul Pedagogic (Liceul Lovinescu și școala 164, de lângă Piața Moghioroș), tot în Drumul Taberei, la câteva stații mai încolo de casă.
În cartier. În comunitate. Acasă
M-am măritat și bărbatul m-a întrebat unde aș vrea să locuiesc. M-am uitat la el cu niște sprâncene arcuite, de parcă ar fi trebuit să știe omul din oficiu care e relația dintre mine și cartierul meu. ”Normal că nu vreau să trăiesc decât AICI, omule, în Drumul Taberei!!” A bombănit, dar a acceptat. Și azi îmi spune că la mine cordonul ombilical nu s-a tăiat, de fapt, niciodată. El sigur se referă la soacră-sa, dar eu știu că e vorba doar de cartierul meu.
(...)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
