Sunt zile în care pur și simplu nu vreau.
Nu vreau să mă joc.
Nu vreau să gătesc.
Nu vreau să fiu părinte.
Nu vreau să fiu nici soție.
Nu vreau să fac nimic, doar să stau și să privesc pereții.
Sunt zile în care obosesc. În care corpul și mintea mea au nevoie de o pauză și încep să urle.
Mă fac pe mine să țip. Să îmi pierd răbdarea.
Citește și Sindromul burnout: epuizarea mamei este reală şi al naibii de brutală
Capul mă înțeapă. Spatele mă doare. Mintea e în ceață și uită cuvinte (i se mai spune și creier de mamă – ironic, nu?)
Sunt zile în care mă simt goală. Și nu pot... Nu pot, goală așa, să fiu mamă, să fiu soție, să fiu prieten, să fiu entertrainer pentru copiii mei, să fiu bucătar, să fiu șofer, să fiu om.
În zile ca acestea, nu pot și nu vreau. Iar asta mă forțează să mă odihnesc. Mă forțează să iau o pauză mai mult decât necesară, chiar dacă ai mei copii distrug casa, în tot timpul asta.
Sunt zile în care pur și simplu nu vreau să fac.
Și nu fac.
Mă odihnesc.
Și îmi umplu rezervorul.
Apoi o iau de la capăt...
Foto: Amanda Oleander
