Trecusem de 27 de ani când oamenii din jur încă mai credeau că sunt responsabili de alegerile pe care eu le fac în viaţă: „Stai de 3 ani cu băiatul asta, pe când nunta?”. După câteva luni am rămas gravidă, între timp m-am şi măritat cu cel pe care mulţi deja începeau să îl numească „concubin” şi ne-am aşezat la casa noastră, cum s-ar spune, formând mult-visata familie… de cei din jur. Nu pot spune că sunt nefericită, că nu este ceea ce îmi doream, dar sunt convinsă că ceilalţi duceau grija vieţii mele personale mai tare chiar decât mine.
Acum sunt, cum spuneam, femeie măritată şi mama unui băieţel superb, pe care îl ador din toată inima. Dar ce credeţi, oamenii încă sunt preocupaţi de mine! Sau, cel puţin, aşa par. Se găsesc săptămânal cel puţin două voci care să îmi spună: „Hei, pe când al doilea copil?”
Şi pentru că m-am cam săturat de explicaţii şi de justificări de tipul: mai aşteptăm să facă cel mic x anişori, o spun o dată pentru totdeauna: „Nu vreau să mai fac un copil!”. Veţi spune că sunt egoistă, rea sau cine-ştie cum altfel. Dar asta sunt şi nu vreau să am încă un copil pentru că:
Mi-e frică să fiu din nou gravidă – Ştiu că se spune că perioada în care eşti însărcinată este una dintre cele mai frumoase, dar la mine nu a fost aşa. Nu mi-a fost doar greaţă, mi-a fost rău de-a dreptul, am stat o bună perioadă la pat, am devenit de nesuportat pentru cei din jur. Aşa că, dacă aş putea face un copil sărind peste perioada gravidităţii, poate m-aş mai gândi…
► Citeşte şi Coșmarul din primele luni de sarcină. Un scenariu posibil
E greu să creşti un copil – Nu, nu sunt o fire comodă, care ar sta toată ziua în pat, cu picioarele pe pernă, aşteptând mâncare pe tavă. Muncesc de mică, mi-am tocit coatele pe băncile facultăţii şi, cu toate acestea, mi se pare extraordinar de greu să creşti un copil. Într-adevăr, dacă vrei să îi asiguri doar satisfacerea nevoilor primare, să îi dai mâncare şi haine, cu gândul că „oricum creşte singur” – da, e uşor să creşti un copil! Dar dacă vrei să fii acolo pentru el, în permanenţă, să îl tratezi cu extraordinar de mult respect, să îi hrăneşti curiozitatea, independenţa, stima de sine, să îl faci să simtă afecţiunea şi sprijinul în orice moment – e al naibii de greu! Frumos, da, foarte frumos, dar extrem de greu!
Eu nu mă înţeleg deloc bine cu sora mea – „Fă un copil să nu fie cel mic singur pe lume!”. Ei, da! Bullshit! Eu am o soră de vârstă apropiată cu mine şi suntem firi total diferite. Când am o bucurie sau un necaz, tot pe umărul prietenei mele din liceu ajung să plâng sau în braţele ei să sar. Aşa că… a face un copil ca să nu fie singur primul pe lume…. E uşor împotriva logicii mele. Dacă voi hotărî să fac încă un copil, o voi face pentru că îmi doresc din toată inima să aduc un suflet pe lume, ştiind că am posibilitatea să îl cresc uşor, nu pentru că vreau să îi găsesc un sprijin fratelui mai mare.
► Citeşte şi Specialistul spune: „Mami şi tati, vă mulţumesc pentru că mă învăţaţi să iubesc!”
Mi-e frică de oboseala cruntă – Numai cine nu este mamă nu ştie cât de greu este să prinzi câteva ore de somn, atunci când ai un copil mic! Aşa că da, o spun tare şi răspicat: nu vreau să fac un copil, pentru că mi-e frică. Mi-e frică de primul an, mi-e frică de oboseala cruntă! Iubesc somnul, iubesc dimineţile după un somn de 8 ore, iubesc să mă trezesc odihnită, să dau draperiile deoparte, să mă întind şi să îmi spun cu veselie: "E o nouă zi! Să facem să fie superbă!”. Pe când, cu un copil mic, numai de întins sub razele soarelui nu e timp, dimineaţa…
Nu am bani – Da, ştiu, „unde mănâncă trei guri, mănâncă şi a patra”. Şi pe firul acestei logici, unde mănâncă a patra o face şi a cincea, un mănâncă cinci are loc şi a şasea… Nu! Eu nu sunt de părere că un copil nu are nevoie decât de dragoste, pentru a creşte! Are nevoie în primul rând de dragoste, dar din păcate aceasta nu ţine loc de mâncare, de controale medicale, de rechizite, de educaţie…
