De curand am fost in vacanta. Una fara bebele din dotare. Deci primele 6 zile, dupa vreo 700 si ceva, in care am fost absolut libera sa fac dupa cum mi-o fi pofta.
Primele ore au fost simple. Am chiuit de fericire. Am baut pe nerasuflate vreo 3 beri, ca nu cumva atata libertate sa ma prinda cu neuronul lucid. Am dormit cateva ore si apoi fuga la mare, in tara tuturor distractiilor si fagaduintelor, Vama Veche. Desigur, inainte, cand visam la aceasta vacanta ca la ceva tare improbabil si dorit cu si mai multa ardoare, imi inchipuiam ca voi fi o mare doamna care va merge la teatru, va calca pragul unor restaurante simandicoase si isi va scoate parleala pentru toate momentele de neingrijire pigulindu-se vreo 3 ore inainte sa iasa din casa. Nu a fost sa fie, partea cu a fi doamna. Cand ai un timp limitat vrei senzatii mai tari, sa te tina cat pentru urmatoarele 700 de zile.
Si unde altundeva decat la Vama ti se garanteaza senzatii tari? Initial planul a parut sa functioneze. Localitatea era toata spatiul unei petreceri dezlantuite. Cateva mii de oameni nu aveau alta grija decat sa se plimbe de la un bar pe plaja la altul, pentru a inmulti ocaziile de shot-uri date peste cap si ocheade galese aruncate pe sub gene. Era ca si cum toata cluburile din Bucuresti si-ar fi trimis trupele la mare sa se intreaca in capacitatea de a uita ca exista vreo grija pe lume. Castiga cei care reusesc sa dozeze dorinta de placere si rezista pe plaja pana la rasaritul soarelui. Eu nu am fost printre aceia, adormind bustean intr-o camera urata, ca toate de la Vama, tocmai cand era petrecerea mai in toi.
Si a doua zi, pe plaja, am avut revelatia. Printre conversatii molesite de un soare impertinent si beri sorbite incet pe post de medicament m-am trezit urmarind cu multa placere cum radeau si se jucau in nisip cei cativa prichindei veniti cu parintii la mare. Ba chiar si cand plangeau mi se pareau deosebit de dragalasi si mi-as fi dorit sa fiu eu cea care ii alina si le sterge lacrimile de suparare ca nu pot sta mai mult in apa. Dupa care cam toata vacanta mi-am ocupat-o vanand locuri cu multi copii, ca sa fiu mai aproape de ei, urmarind carucioare si zambind bebelontilor ca sa ii fac sa rada. Nu imi mai gaseam locul stand la soare sa ma prajesc non stop si nici sensul de a fi ametit, ca sa nu mai spun ca nimic din toate trupurile aramii intinse in jur nu mai trezeau macar un vag interes sexual. Eram in mijlocul unei orgii si eu ma comportam ca si cum as fi iesit cu bebele intr-un parc.
Pana la urma am scurtat vacanta pentru a ajunge acolo unde aveam de fapt chef sa fiu, langa copil. Deci asa, s-a terminat cu viata zurbagie, am ajuns o familista convinsa, chiar si impotriva dorintei mele. Cool-ul din liceu pe care l-am mai cultivat cu unele modificari inca vreo 20 de ani, ca asa se poarta acum, nu imi mai spune nimic. Nu imi mai ramane decat sa o iau de la zero, imbratisand mult hulitul model de viata de familie. Sa bem un pahar de… lapte pentru maturizarea mea!
