La vârste mici, violența faţă de alţii este des întâlnită. Dacă vrea ceva copilul imediat îl împinge pe celălalt. Sau îi smulge jucăria din mână. Uneori se mai întâmplă să şi muşte sau să lovească. Înseamnă asta că ai un copil agresor şi că în timpul şcolii îşi va teroriza toţi colegii?
Nu neapărat. Acel tip de agresiune este îndreptată, de obicei, către un anumit tip de victimă. Şi acţiunea este conştientă şi repetată. Ceea ce nu se poate spune la conflictele uzuale dintre cei mici, care sunt mai degrabă întâmplătoare.
Ce faci dacă vezi că copilul tău se comportă într-un mod agresiv?
Nu poţi lăsa că lucrurile să se rezolve de la sine ci trebuie să intervii şi să îl înveţi pe copil cum să se comporte. De oricâte ori este nevoie.
Trebuie să fii foarte ferm în a-i arăta că nu poate obţine ceva prin agresiune. De exemplu, nu se poate da pe topogan dacă îi împinge pe ceilalţi ca să ajungă în faţă.
Trebuie să-i explici că şi el se va simţi mai bine dacă nu îi face pe ceilalţi să sufere. Altfel dezaprobarea celor din jur îl vor face să se simtă rău.
Copiii la această vârstă nu au empatie şi trebuie să încerci să-i explici cum se simte persoană faţă de care s-a comportat urât.
►Citește și Diferența între agresivitate și violență
Nu trebuie însă să pui etichete. Nu trebuie să îi spui că este rău, violent agresiv sau oricum altcumva. Întrucât copiii au tendinţa de a-şi însuşi aceste etichete şi să se comporte ca atare.
Ce faci dacă copilul tău este agresat?
Dacă se întâmplă când nu eşti tu de faţă trebuie să-i spui cum să procedeze când i se întâmplă asta – să plece din zona de conflict, să apeleze la un adult, să ocolească persoanele agresive.
Pe de altă parte nu trebuie să crezi tot ceea ce ţi se povesteşte atunci când este vorba despre copii. Ei pot cu seninătate să îţi spună că au fost împinşi de cineva când acţiunea s-a petrecut exact invers.
Nu esalada şi tu mai mult conflictul. Nu este o idee bună nici să mergi imediat să discuţi cu părinţii copilului care a agresat şi nici să pedepseşti sau să cerţi copilul agresor întrucât te poţi transforma la rândul tău într-un agresor. Poţi, desigur, să opreşti conflictul şi să explici de ce este greşit din punctul tău de vedere. Şi să propui câteva soluţii pentru rezolvarea conflictului.