De cand am un bebelont in brate m-am procopsit cu aceasta calitate (?): imi place sa vad ce au ceilalti oameni prin casa, prin paturi, prin ganduri, prin conturi. Si, mai mult decat atat, cum se descurca ei cu toate cele.
Pentru ca atunci cand ma intalnesc cu ei pe strada par relaxati. N-am sa spun veseli, ca nu vreau sa cad in pacat. Doar se stie, la noi pe strada nimeni nu zambeste. Dar totusi se tin pe picioare. Uneori mai sunt imbracati si cochet. Si eu vreau sa stiu cum a fost posibil, de unde au luat timpul ca sa mearga prin magazine. Si m-ar interesa si cum se descurca sa isi faca de mancare, de nu se scurg de inanitie din hainele lor de firma. In general as vrea sa vad minut cu minut cum se scurge o zi din viata lor. Cu cine vorbesc si cat, si daca sunt draguti si serviabili sau le ies numai sloiuri de gheata pe gura, daca isi fac planuri de viitor si in general in ce constau acestea.
Inainte sa va inchideti cu totii in case si sa va trageti obloanele aflati ca nu ma intereseaza oricine. Asa ca daca nu aveti un bebelont pana intr-un an puteti rasufla usurati, ati scapat de patima mea de a afla tot. Puteti sa faceti si sex pe balcon, ca oricum nu va voi zari sau imi veti provoca numai un cascat de plictiseala.
E adevarat ca nu m-am apucat sa opresc pe nimeni pe strada si sa intreb de sanatate. Si nici nu m-am imptrietenit prin parc cu vreo mamica care sa imi descrie cu lux de amanunte cum decojeste ea banana. Iar de cate ori am auzit din intamplare astfel de discutii mi-am dat seama ca sunt brrr… prea multe amanunte. Am facut o tura de 20 de minute si cand am trecut prin dreptul lor tot la descrierea mesei de pranz a fetitei erau. Deci nu, asa nu pot, dar de citit as citi oricat. Bloguri mai exact, pentru ca nici pentru forumuri sau situri cu articole traduse din afara nu am rabdare.
Si de pe bloguri am aflat o multime – ca diversificarea se face dupa 6 luni, ca trebuie sa fii atent la gluten, ca iti trebuie pasaport pentru bebe ca sa calatoresti in strainatate, ca exista jucarii in care se pot da ca popa mitica si ca pe la 5 luni pot sta in fundulet. Ce mai, o multime de lucruri, insa spiritul meu voyoristic se declara nesatisfacut. Trebuie sa aflu mai exact cum au asezat bagajele in valiza astfel incat sa incapa toate. Si cu cine au lasat copilul in acest timp. Si daca bebele a fost mai agitat pentru ca lumea din jur si-a schimbat programul. Si cum au reusit sa duca si bagajele si carutul in acelasi timp. Si alte 1000 si ceva de intrebari.
Mda… voyeurismul care sa imi stearga orice intamplare neasteptata, sa faca orice gest nou atat de sigur ca si cum l-as fi repetat de mii de ori inainte. Si uite asa se duce pe apa sambetei orice spirit de aventura, cu ineditul sau care iti colora obrajii de placere. Pentru ca nu stiu cum sunt altii, dar eu nu suport sa aud bebele plangand nefericit. Chiar, cum sunt altii, de cate ori isi aud bebele plangand si cum reactioneaza si in ce mod ii va modifica comportamentul viitor?... si tot asa.
Oare exista un mod perfect de a face lucrurile incat sa fie mai simple? Trebuie sa mai citesc.
