L-am cunoscut pe copilul meu într-o vreme când nu știam cine sunt. Aveam vaga impresie că știu ce vreau, că știu încotro o iau, ca și cum viața nu se poate schimba așa, de la o cotitură la alta.
Credeam că mereu aveam să merg pe aceeași potecă, sigură pe mine, drept în față.
Dar într-o zi nu a mai fost așa.
Niște picături de urină pe un aparat lunguieț ciudat îmi dădeau vestea cea mare. Ești însărcinată. Adică da, exact asta.
Ai în tine ceva mic și indescifrabil acum, dar pe care într-o zi o să îl ții în brațe, o să fie ceva din carne și oase. Și o să dormi cu el, o să îi dai să mănânce. O să îți mai zică și că te iubește și că nu mai poate fără tine.
Nu. Nu credeam asta atunci.
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
