Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
Şi casă fratelui cel mic
Să fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,
Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o mică zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau voioasă-n mână,
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntr-una eu să cânt, că-mi place,
Să fac mâncare la păpuşi
Din flori de lăcrămioară,
Şi să aştept de după uşi
Un îngeraş să îmi apară,
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,
Şi să mă sui de vreau în dud
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârlă-atunci să mă cufund
Cu ochii-nchişi în plină vară,
Să văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă cum fac valuri,
Şi îndrăgitul meu bunic
Pe prispă blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,
Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
Şi-un fluture în insectar
Să îl agăţ de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,
S-aud cântând în dimineţi
O fermecată vrăbiuţă,
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,
Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!”
Copilarie – Lidia Batali
