Dacă ați obosit să tot alergați după mărțișoare, iată ce alternative aveți de a vă petrece timpul liber alături de cei mici, în București, în weekend-ul 27-28 februarie.
Domnișoara Poimăine și joaca de-a timpul
Un spectacol de teatru muzical pentru întreaga familie, care va avea două reprezentații duminică 28 februarie, de la ora 11.00 și 12.30 în Club La Scena. “Domnișoara Poimăine și joaca de-a timpul”, o adaptare după cartea cu acelaşi nume a scriitoarei Adina Rosetti, este o pies[ recomandată copiilor cu vârste între 3 și 10 ani.
Este un spectacol pentru toți copiii care îşi pun întrebări despre timp, pentru cei care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede“.
Domnul Azi şi bătrână doamnă Ieri, domnişoara Poimâine, Clara, Mama, vrăjitoarea Niciodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă, în care timpul începe să curgă mai repede că de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii când sunt mici şi nerăbdători să crească mai repede.
Cu o durata de 45 de minute, spectacolul are loc la Clubul La Scena, Str. Călărașilor nr. 55 (în intersecție Calea Călărași cu Bd. Corneliu Coposu, Zona Unirii)
Spectacolul este o noua producţie Lumea lui MOMO şi Momolino – Teatru şi poveşti pentru copii, în dramatizarea şi regia Antoanetei Zaharia.
Mai multe detalii aici.
Marea aventură a Micii Sirene
Teatrul Dubee Doo vă invită să intrați din nou în lumea poveștilor cu personaje simpatice și pline de voie bună! Duminică, 28 februarie 2016, de la ora 11.30, la Cafe DeKO, str. Șelari, nr. 14 (Centrul vechi) actorii Teatrului Dubee Doo vor susține reprezentația spectacolului de teatru pentru copii „Marea aventură a Micii Sirene”, adaptare după binecunoscuta poveste a lui Hans Christian Andersen.
Mica Sirenă se îndrăgostește de un prinţ pământean şi este nevoită să lupte cu forţele răului şi cu prejudecăţile tuturor pentru a-şi apăra iubirea şi visul de a îmbrăţişa un alt univers cu copaci, păsări, verdeaţă, înălţimi ale munţilor şi, mai presus de toate, cu posibilitatea de a atinge nemurirea, dincolo de adâncurile apelor.
Mai multe detalii aici.
Povestea sunetului – călătorie fantastică în lumea muzicii
“Povestea sunetului” este un spectacol inedit pentru copii, menit să îi ajute să înțeleagă și să își formeze gustul pentru muzica clasică, jazz, world music. Prezentat ca o poveste cu personaje, pentru a fi pe înțelesul celor mici, spectacolul se desfășoară pe parcursul a mai multe episoade prezentând pe rând diferite instrumente și stiluri muzicale, piesele unor compozitori recunoscuți.
Experiența sonoră este povestită și explicată copiilor într-o formă accesibilă și interactivă, prin jocuri și demonstrații concrete. Copii vor înțelege ce înseamnă sunetul și cum se produce el, vor avea ocazia să încerce diferite intrumente și să experimenteze sub îndrumarea artiștilor IMO (Imagination Orchestra).
„Contrabasul și prietenii săi: Bateria și Saxofonul” va avea loc la Copper’s Pub, Mansardă (str. Hristov Botev, nr 25) sambata 27 februarie, ora 11:30.
Reprezentația durează aprox. 1 oră cu începere de la ora 11 30. Rezervării telefonice la 0372 705 933 sau rezervari.copperspub@gmail.com (părinți, grupuri şcolare, grădinițe, after-school), preferabil cu minim o zi înainte. Biletele se achiziționează de la Copper’s Pub, str. Hristo Botev 25, înainte de începerea spectacolului, în aceeași zi.
„Contrabasul și prietenii săi: Bateria și Saxofonul” este un spectacol recomandat copiilor cu vârsta de peste 5 ani.