Sari la conținut

Corpul Uman: importanţa cunoaşterii lui în dezvoltarea şi educaţia copiilor

Asociaţia pentru Dezvoltarea Copilului şi a Familiei, asociaţie care prin intermediul comunităţilor de specialişti şi de părinţi cercetează şi implementează programe de susţinere integrată a devoltarii copilului, împreună cu Asociaţia Maia- Educaţie prin Artă şi implicare Socială continuă programul de Seminarii de Informare pentru Părinţi. Astfel, pe 27 februarie se va defășura seminarul “Corpul Uman - importanţa cunoaşterii lui în dezvoltarea şi educaţia copiilor”.

Seminarul “Corpul Uman - importanţa cunoaşterii lui în dezvoltarea şi educaţia copiilor” se adresează tuturor părinţilor şi dascălilor şi pune la dispoziţia acestora instrumente de lucru, cu copii de toate vârstele.

Ivan Ross, biolog, cercetător şi autor a numeroase lucrări de biologie pentru copii, va vorbi despre diferite etape de vârstă ale copiilor noştri şi nevoia lor de a înţelege şi cunoaşte corpul uman. Astfel, în cadrul seminarului părinții, ajutaţi de Ivan, vor face o incursiune în copul uman şi vor învăţa cum să prezinte sistemele şi funcţiile acestora, copiilor, în funcţie de nivelul de înţelegere la care ei se găsesc.

Pentru copii care însoţesc părinţi, este amenajat un spaţiu de joacă şi interacţiune socială, de către voluntarii noştri, la etajul doi.

Seminarul se desfăşoară între orele 10 – 11.30 la sediu Youth Hub din strada Ion Neculce, nr. 74, etaj 3, corp B (zona 1 Mai).

Costul participării: 45 lei/ adult, 25 lei/copil. Se achită prin plată bancară şi se confirmă prin mail la adresa: suntparinteinformat@gmail.com.
Cont: RO18RNCB0072142487930001 / BCR – sucursala sector 2, Bucureşti
Organizator: Andreea Olteanu, telefon: 0745074906

Programul de Seminarii de Informare pentru Părinţi, derulat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Copilului şi a Familiei, dezvăluie părinţilor cele mai recente abordări, teorii şi terapii din domeniile integrate care pot susţine creşterea armonioasă a copiilor şi a familiilor din care provin. Din domeniile vizate enumeram: Medicină, Psihologia, Educaţia, Artă şi Impactul ei asupra Copilului şi a Familiei, Kinetoterapia, Implicarea Socială etc.

Seminariile durează două ore şi se desfăşoare o dată pe lună şi iar ele sunt susţinute de specialişti din ţară şi străinătate. Printre specialiştii care urmează să susţină seminarii în acesta an enumeram : Ivan Ross (biolog şi cercetaror din SUA), Oana Moraru ( fondatorul Şcolii Helicon din România), Prof. Florin Colceag, Dr. Virgil Gheorghe,Dana Amanolesei (medic homeopat) ,Dr. Teodora Russe (Italia), Prof. Constantin Dulcan etc.

Foto: 123rf.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!