Am fost de mai multe ori cu copiii la teatru, insa niciodata nu m-a impresionat o piesa atat de tare precum Micul Print, pus in scena la Teatrul Tandarica de catre Bogdan Dragulescu.
Si eu nu am fost singura impresionata. Cum ma uitam eu incantata de ceea ce vedeam, imi observ spre sfarsitul piesei baietelul de 5 ani cum incepe sa se faca din ce in ce mai mic, sa se lipeasca de mine si apoi sa planga de-a binelea. N-am reusit sa-l fac sa se opreasca din plans pana acasa (asta nu prea m-a incantat, recunosc). Printre suspine imi spunea ca era o piesa atat de trista, ca Micul Print nu era in stare sa iubeasca pe nimeni si pe toata lumea parasea.
Poftim? M-am intrebat eu, bine indoctrinata de interpretarea comun acceptata ca noi, oamenii mari, nu mai stim cum sa iubim, iar Micul Print vine si ne invata cum se face cu adevarat. N-am mai stat sa ii explic cum, in final, isi sacrifica viata pentru a ajunge la floarea sa mult iubita, cred ca as fi obtinut un mare hohot de plans.
Dar dincolo de aceste probleme de interpretare Micul Print este o piesa la care trebuie sa mergeti cu copiii, atat pentru placerea lor, dar si a voastra. Costumele sunt minunate si exista multe elemente moderne care ii pot atrage pe copii. Actorii joaca foarte bine si te surprinzi cand razand cu gura pana la urechi, cand melancolic, in functie de emotia pe care au vrut sa ti-o transmita. Insa, fara indoiala, cel mai mult mi-a placut modul in care au fost folosite luminile si culorile. Scenografia pentru aceasta piesa este o opera de arta in sine.
Alte premiere ale acestei stagiuni la Teatrul Tandarica sunt: 'Cune esti tu?', 'Eu, Oblio', 'Omul de zapada care dorea sa intalneasca soarele'. Ne vedem la teatru!
