Sari la conținut

Lecția de ornitologie de la Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la un nou modul al Școlii de Vară intitulat „Lecția de ornitologie de la „Antipa”, organizat în perioada 11 – 15 iulie 2016 în Sala Atelier a Muzeului și susținut de către doamna Dr. Angela Petrescu.

În orașul acesta, atât de aglomerat, își duc traiul, zi de zi, lângă noi, tăcute și necunoscute milioane de ființe. Uneori ne ridicăm ochii spre cer și în mod miraculos suntem plăcut impresionați de un cântec, de un zbor sau de o culoare a unei ființe care își intersectează drumul cu noi. Atunci ne dorim să o cunoaștem. Ne uităm în cărți, căutăm pe internet sau descriem savant prietenilor tot ceea ce am văzut, dar cu toate acestea rămâne necunoscută!

Haideți să evităm astfel de situații și să învățăm în vacanță ce nu am aflat până acum … cine sunt vecinii noștri tăcuți pe care nu-i cunoaștem, cu care împărțim spațiul și resursele.

Cei mici sunt invitați la „Lecția de Ornitologie de la Antipa”, unde vom învăța jucându-ne câteva din secretele păsărilor.
În fiecare zi vor afla lucruri noi și vor aplica practic ceea ce învață. Toate lecțiile se vor desfășura, timp de o săptămână, în aer liber.

Cursul care se desfășoară zilnic între orele 10:15 și 12:30 se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 frați.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!