Sari la conținut

Peste 11.000 de oameni au vizitat Baby Boom Show

Baby Boom Show, târgul pentru copii de 0-7 ani și viitoare mămici, a fost vizitat în ultimele patru zile, de peste 11.000 de oameni. Familii cu copii sau viitori părinți au trecut pragul Pavilionului Central Romexpo pentru a descoperi peste 150.000 de produse dedicate lor, multe dintre acestea beneficiind de reduceri importante de preț, doar pe perioada evenimentului.

În perioada 1-4 septembrie, 147 de expozanți, branduri renumite și apreciate de public, au participat la Baby Boom Show cu peste 150.000 de produse. Vizitatorii au avut astfel ocazia să achiziționeze tot ce este nou în materie de produse și servicii destinate copiilor și viitorilor părinți: mobilă, cărucioare, landouri și scaune auto pentru copii, îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pentru bebeluși și copii cu vârsta de până în 7 ani, produse alimentare specifice, jocuri și jucării, articole pentru sănătatea și creșterea copiilor, precum și servicii medicale destinate gravidelor, pachete atractive din partea băncilor de celule stem sau a centrelor de pregătire pentru naștere și post naștere.

În plus, în fiecare zi a târgului de la Romexpo au avut loc cursuri, seminarii și evaluări susținute de specialiști, precum “Cursul gratuit pentru siguranța copilului în autovehicul”, “Cursul de puericultură – Școala Viitoarelor Mămici”, “Seminarul gratuit de diversificare” sau “Evaluarea logopedică și a dezvoltării motorii a copiilor”.

Pe toată durata evenimentului, expozanții au oferit reduceri importante, de peste 50% la produsele și serviciile lor.

Printre vizitatorii târgului Baby Boom Show s-au aflat și persoane cunoscute din showbiz.
Anda Adam a achiziționat un scaun auto pentru fetița ei, Evelin. Șerban Copot a vizitat târgul alături de soția lui, Roxana, și de cei doi copii ai lor, Tedy și Alexandru, cu toții achiziționând un scaun auto pentru băiatul lui cel mic.
Octavia Geamănu, însărcinată în șapte luni, a cumpărat un cărucior pentru viitorul ei băiețel.
Andreea Runceanu, artista din trupa Amadeus, a cumpărat jucării și cărți educative pentru cei doi copii ai săi, Igor și Iannis.
Irina Mohora, însărcinată în șase luni, a analizat ofertele marilor branduri pentru a cumpăra toate cele necesare venirii pe lume a primului său copil.

Detalii despre târgul pentru copii de 0-7 ani și viitoare mămici pot fi aflate pe website-ul www.babyboomshow.ro.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!